vineri, 13 decembrie 2013

Madison Avery - Pe jumatate moarta de Kim Harrison

.



   O LUME MISTERIOASĂ, UN CARATER FEMININ PUTERNIC, UMOR, SUSPANS ŞI UN STROP DE ROMANCE.
Mă numesc Madison Avery şi trebuie să vă spun că acolo se află mai mult decât puteţi vedea, auzi sau atinge. Ştiu, pentru că eu mă aflu acolo. Şi văd. Aud. Ating. Trăiesc.
Balul de absolvire al lui Madison a fost mortal – la propriu. Din cine ştie ce motiv, ea a fost ţinta unui spintecător al întunericului – da, genul acela de spintecător – decis să scape de ea, cu trup şi suflet. Dar, înainte ca spintecătorul să-şi încheie treaba, Madison a reuşit să-i ia amuleta ciudată şi strălucitoare şi să scape.
Acum, e captivă pe Pământ – moartă, dar nu dispărută. Cumva, amuleta îi oferă iluzia unui corp, permiţându-i să trăiască la limita dintre viaţă şi moarte, undeva între acum şi ceea ce urmează. Nu ştie de ce, spintecătorul întunericului e pe urmele ei, dar ea n-are de gând să stea cu mâinile în sân şi să lase soarta să-şi urmeze cursul.
Cu puţină ingeniozitate şi cu ajutorul unui spintecător al luminii (unul dintre tipii buni! poate…), dar şi al băiatului de care e  îndrăgostită, precum şi al (o, da!) îngerului ei păzitor, Madison e gata să-şi ia destinul în propriile mâini o dată pentru totdeauna, înainte ca acesta să o controleze pe ea.
Asta dacă ea crede în asemenea lucruri.

„Romanul de debut pentru tineri al lui Kim Harrison e plin de stil şi original. Teribil de distractiv , cu numeroase întorsături de situaţie.” – Kelley Armstrong, autoarea bestseller New York Times a seriei Forţele răului absolut
„Când e vorba de un roman de Kim Harrison, mă aştept la acţiune, umor, construirea de noi lumi, personaje feminine puternice, prietenii adevărate şi un strop de dragoste. Le-am găsit pe toate în această carte.” – Melissa Marr, autoarea bestseller New York Times a seriei Wicked Lovely


Parerea mea: Inca de la primele pagini ma atras aceasta carte, este absolut uimitoare si geniala!!!Pot spune ca am savurat clipa cu clipa.Caracterul Madison, protagonista, domina intreg romanul prin forta ei, prin puterea trasaturilor ei bine conturate si prin complexitate.Cu siguranta daca ve-ti citi acest roman ve-ti ramane cu gura cascata pana-n pamant, si o sa incepeti sa va cautati maxilarul pe jos la cat de bine este realizat romanul acesta si bineinteles o sa ramaneti in suspans de la capitol la capitol.

Sport la citit!!!!


joi, 12 decembrie 2013

Universe




luni, 9 decembrie 2013

How to catch Santa


1.Set your bait
2.Hide
3.Don't eat the bait
4.Don't do it
5.Stop 
6.You ruined it

*8.You are not lucy
*9.Merry Christmas 


duminică, 8 decembrie 2013

Chimie perfecta 3: Reactie in lant - Simone Elkeles



Când Luis mi-a zâmbit şi am simţit fiorul atracţiei, am intrat în panică. Nu-mi permit să las garda jos, iar un tip ca Luis e la fel de periculos ca Marco. Îmi dau seama de asta după felul cum surâde. Arată destul de inocent, dar nu mă păcăleşte el pe mine. Poate pe alte fete, dar nu pe mine...
Teoretic, Nikki are dreptate. Dar practic…
În viaţă, ea încearcă să se conducă după trei reguli: băieţii mint ca să-şi atingă scopurile, să nu te încrezi într-un băiat care îţi spune „te iubesc” şi să nu ieşi niciodată cu un tip din cartierul de sud al orăşelului Fairfield. Chiar dacă părinţii ei s-au născut în Mexic, Nikki, în calitate de fiică de doctor, are mai multe în comun cu vecinii săi din nordul oraşului decât cu colegii de şcoală din banda Latino Blood. Dar când îl cunoaşte pe Luis, este tentată să-şi încalce toate principiile.
Sunt conştient că am în mine o anumită doză de nebunie – plăcerea de a înfrunta pericolele… simt adrenalina curgându-mi prin vene – recunoaşte Luis. Pentru el, cea mai mare provocare cu care s-a confruntat vreodată este cum să o convingă pe Nikki să-i dea o şansă unui intrus din cartierul de sud, asta până să devină, la rândul său, ţinta noului lider al bandei Latino Blood.



Mi s-a propus aceasta care de o colega de-a mea, scincer mi se pare interesanta, cred ca o sa ma apuc cand o sa am timp si o sa incer sa imi fac timp, dar mai intai trebuie sa citesc primele doua volume ca sa pot ajunge la al 3-le volum.
Deci o sa incerc sa imi fac timp, in fine vruiam mai de mult  sa incep seria dar m-am tot apucat de alte cartii si asta a fost...Oricum ma ispiteste umpic si coperat cartii, sper ca are ceva actiune cu s*x ca sa ma distrez si eu...Si da, daca ma intrebati sunt o fire oarecum perversa ... Pai fiecare cu goanga lui, ce sa fcai acum uni sunt timizi, alti sunt sadici, alti sunt exagerat de veseli si uneori iti vine sa le arunci o bomba in cap ca sa nu te molipseasca si pe tine cu veselia lor, uni sunt monotoni, uni sunt aiuriti si nu stiu pe ce planeta au aterizat, alti sunt amuzanti, alti sunt bombe inteligente si te plictisesc cu tota inteligenta lor, alti sunt doar frumosi si atat, alti sunt urati cu un creier absolut delicios pentru ZOMBI, uni sunt retardati, uni doar plictisiti si te plictisesc si pe tine, iar categoria complexa de oamenia sunt aia minunati, frumosi, inteligenti, cu un simt al umorului foarte bine dezvoltat, talentati  si pervrsi de exemplu EU....Mda, sunt o fire complexa si una care nu este deloc modesta...Ma iubesc asa de mult...

Deci lasand la o parte glumitele eu o sa incerc, defapt o sa ma apuc de seria "Chmie perfecta" de Simone Elkeles si daca voi deja va-ti apucat de ea si ati ajuns la al 3-lea volum "Reactie in lant" cititil...Si daca nu aveti inca cartea si vreti sa o cititi neaparat va propun sa o cumparati de pe libris.Aveti mai jos link-ul de unde puteti sa o luati ....Sport la citit "Mici maniaci de cartii"


Al 3-lea vol.:Chimie perfecta 3: Reactie in lant





sâmbătă, 7 decembrie 2013

Christmas is comeing!!!

..

Dupa cum bine stiti mai este foarte putin pana la Craciun. Un dintre cele mai iubite sarbatori din intreaga lume.Astept cu mare nerabdare Craciunul, banuiesc ca si voi sunteti la fel de nerabadatori ca si mine de Craciuna.
Este asa frumos Craciunul, te apropie mai mult de cei dragi si va obliga sa sati impreuna in acea seara mirifica si va simtiti foarte bine impreuna si parca va-ti dori sa nu se mai termine "The Christmas Night". Mancati si va distrati impreuna, jucati tot felul de joculete in familie, va uitati la aceleas filme pe care le-ati vazut si Craciunul terecut despre "Un nimeni care vrea sa distruga Craciunul si pe Mosu" si intr-un final se caieste si nu vrea sa mai fac rau Craciunului si lui Nenea Mosu, afara ninge si te uiti pe fereastra la fulgii de nea cum se astern pe pamantul inghetat si partea ce mai incitanta deschideti impreuna cadourile si va bucurati de ele si dupa toate astea va plictisiti, luati un pahar de sampanie si va holbati intruna la bradul stralucitor.
Si dupa toate aceste nebuni trebuie sa si dormiti dar oamani fara somn ca mine rasfoiesc mini biblioteca in cautarea unei carti pe care sa o citeasca toata noaptea ca sa nu se plictiseasca.
Cam asa este Craciunul in familia mea.

christmas snowmen

Stiu ca mai sunt doua saptamani pana la Craciun si ca probabil am scris prea rapid recenzia, dar oamanei maniaci de Craciun ca si mine ar scrie si cu 2 luni ianinte sa vina  Craciunul.

Slooooow


I'm waiting. ( It's only 17 day's)

i want snow


marți, 26 noiembrie 2013

Bored...



Haloha ... Ma plictisec cumplit de rau si nu am ce face asa ca m-am gandit sa scriu ceva pe blog...In fine poate ceva fara sens...V-am pus o poza mai sus cred ca va place, mai ales mesajul de pe tricoul tipului sexy ma gadnesc eu ca v-ar placea...Deci saptamana asta este cu siguranta o saptamana tare plictisitoare, mda asa sunt saptamanile din-naintea tezelor.Abia astept sa scap odata de teze si sa vina vacanta si sa nu mai fac nimic decat sa dorm, sa beau ciocolata calda, sa stau in patutul meu cald si primitor, sa visez cu ochi deschisi si sa ma uit la televizor sau sa scriu pe blog...Mdaaaa, cu siguranta daca nu imi va fi lene o sa scriu pe blog, deci depinde cum ma simt atunci, cu putin ajutor o sa ma scoale  mama din pat si o sa ma trimita sa fac ceva "folositor si constructiv", dar o sa sfarsec cu crerul tocit si varza si o sa ma duc iar in pat...Mdaaaa, pai v-am spups ca acum la aceasta ora minunata spun o gramada de chesti fara sens.
                                                             Deci Pa si La revedere si ne intalnim alta data cand poate o sa scriu                                                                                                                 ceva cu sens.



duminică, 24 noiembrie 2013

Addicted to KFC

KfcCe poate fi mai bun decat cartofii si carnea crocantă de la KFC?
Sau asta? Kfc
                                                                                                                           Amelie

miercuri, 20 noiembrie 2013

K-pop Ultimate Audition









         Acum cateva zile tocmai ce am terminat de vizionat un serial coreean foarte frumos si foarte amuzant. Serialul se numeste "K-pop Ultimate Audition" sau "K-pop Extreme Survival" si are doar 14 episoade, un episod avand intre 59 si 60 de minute.
          Vi-l recomand cu cea mai mare placere si din toata inima mea. Cand am inceput sa ma uit la  ur si simplu nu imi venea sa ma opresc din al viziona, iar la unele scene radeam cu lacrim, mai avem putin si cadem de pe scaun.
          Nu spun mai mult ,va las pe voi sa descoperiti.





















Alte seriale coreene pe care vi-le recomand:
School 2013
Coffee Prince
Bof
You're beautiful
Dream high
Mary stayed out all night
Playfull kiss
Heartstings
The musical

http://www.serialesubtitrateonline.info/k-pop-extreme-survival/season/1/episode/1 (vedeti ca aice trebuie sa selectati limba romana de pe penultima incon din videu)

duminică, 17 noiembrie 2013

Hello, ce faceti?

                               
                                   Wow, chiar nu am mai facut nimik in ultimul timp...Nu prea postez , de fapt nu prea am ideii....I AM A BIG LAZY.
                                   Mi-a venit o pofata de scris... vreau sa impartasesc lucruri noi cu oameni noi...In ultima vreme m-am tot uitat la alte bloguri, bloguri populare cum este Cartii cu colti si m-am gandit ca vreau sa am si eu un blog la fel de popular ca acesta....Deci da, m-am intors la ideea de a avea un blog, dar nu orice blog ci unul popular...Nu prea stiu cum as putea face sa am o gramada de abonati dar o sa incerc sa ajun la 100 poate atunci o sa am mai multi urmaritori si atunci o sa scriu cu pofta pentru cititorii...Deci vreau sa imi scriu gandurile din nou aici si sa ma intorc din nou la blogul meu despre carticele zburatoare care imi plac...O sa imi dau silinta sa scriu imediat ce o sa termin cu tezele.La liceu ai o gramada de teze de dat, asta e singura parte naspa la liceu insa partea ce mai buna la liceu este ca poti fi criminal in secrie cand ai tu chef si nimeni nu stie... in generala a fost super naspa, chiar ma bucur ca am scapat odata de generala...

              Deci o sa ma intorc cat de curand.



O sa va lasa aici niste poze care imi plac mult si sper ca si voua o sa va placa...Sper sa va delectati ochii cu placere.


miercuri, 21 august 2013

Leapsa


Întrebările sunt de pe blogul  ,, Jurnalul unor puştoaice''.

1. Pune aici 3 poze cu 3 băieți care ți se pare drăguți. (si vedete)
AWWWWW, Josehp Morgan...
Aiiiiiiiii, Natahaniel Buzolic ^_^
Olala...Ian Somerhalder

2. Ai plâns la vreun film? La care?
Da ,cu lacrimi de crocodil(nuuuu)...Eu nu prea plang la filme, dar cel mai mult am bocit la The vampire diarias atunci cand a murit Kol.
sad | via Tumblr

3. Dacă ai putea să creezi o nouă ”rasă” de oameni, care trăsătură morală ar fi principală?
Tratastura moral...Hmmmmm...Sa nu le lipseasca ratiunea.

4. Ochi albaștri sau verzi?
Verzi asa sunt ochii mei , dăăăăăăă

5. Dacă ai putea avea orice talent, ce ai putea să faci aproape perfect? :) - nu există perfecțiune pentru mine. :D
Citirea gandurilor sau intoarcerea in trecut, telechienzie...

Pana cand ...

Tumblr_mj7bi1gwc91s3ivdqo1_500_large

 Cred ca acum stiu ce insemna "Pana cand moartea ne va desparti"

Adica pana cand vom ajunge scheleti umblatori si vom incerca sa ne giuguluim pe plaja atunci moartea ne va desparti si marea ne va arunca oscioarle pe unde va apuca?Cred ca asta e....
Defapt ne va desparti pentru putin timp ca oricum ne vom intalni in Lumea Mortilor din nou...
Cred ca acum stiu ce inseamna, si mai stiu ca daca voi ajunge vreodata schelete umbalator va trebui sa ma fersc de orice lucru ca dupa imi va cadea capul si picioarele si mainile si coastele si coloana vertebrala si burta daca voi mai avea atunci. 
De tinut minte "Nu te apropia de mare ca acolo iti va fi sfarsitul si dupa marea te va inprastia pe nu stiu unde si dupa nu iti vei mai gasi capul si celelete parti ale scheletelui tau."

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Hey you! Yes you!





Buna prajiturele....Ce mai faceti? Stiu ca nu am mai intrat de mult, dar uite am venit dupa lupte seculare m-am intors...
Oky, deci...Do you love me?
a.Yes
b.a
c.b
Postarea asta este facuta asa de distractie, nu am ideii asa ca am venit cu prima chestie care mi-a venit in cap...

duminică, 17 martie 2013

Proiectul nostru la Bio!!!








Mda, asa arata fundalul proiectului meu impreuna cu Amelie Glass la biologie, proiectul este despre Delta Dunarii si am cam facut un amalgam de culori combinate, culorrii care se intalnesc in Delta.
Asa arata plansa inatinte sa punem informatiile pe ea si pozele....
Mie una mi se pare ceva chiar artistic, ceva abstract.

"Mereu un artist vede dincolo de zid, dincolo de limite, nu mai el poate intelege arta pe care vrea sa o exprime printr-un amalgam de culorii deosebite.
Un artist mereu va sparge zidul dintre realitate si imaginatie pantru as esprima emotile prin creatiile inedite pe care le face, punand tot sufletul in ele."
                                                                           -de Zoey din "Cronicile lui Zoey"

 VA PUP PRAJITURELELE MELE :*
(PS:Sper ca nu credeti ca sunt vreo increzuta sau ceva, doar imi place sa compun si astea au fost cele mai bune idei care mi-au venit pe moment.Nu ma cred o artista sau ceva, sper sa nu o luati altfel)

miercuri, 13 martie 2013

Tadam....




Multii se cred perfectii, dar nu isi dau seama ca perfectiune este un motiv nascocit de minte umana de a scoate prostia altora la iveala.
Cuvantul perfectiune pentru mine nu exista, este ca un cuvant in plus in vocabularul tuturor limbilor care se vorbesc pe aceasta sfera gigantica  populata cu diferite creaturi...
Toti spun "Nu poti fi perfecta ca o PAPUSA BARBIE", dar nici pana acum nu au realizat ca PAPUSIELE BARBIE nu sunt nici ele perfecte...
Si dovada chiar aici: 
Bbdlk5pccaaji80_large
Daca adevaratele fetisore umane ale oamneilor se pot ascunde cu machiaj, atunci si o PAPUSA BARBIE isi poate ascunde fata din plastic cu machiaj.
Dovada ca perfectiunea nu exista, ci e doar in imaginatia noastra, un lucru nascocit de dragul de a ne arata ca suntem importanti.


-Doar o parere sincera, daca cineva se simte jignit nu ma luati in nume de rau, nu am facut-o cu intentie-

Va pup prajiturelele mele :*

marți, 12 martie 2013

Fuck...

Tumblr_mjgp49ee1a1s30ul2o1_500_large


 

Copyright © Otherwise the Book. Template created by Volverene from Templates Block
WP by WP Themes Master | Price of Silver